Promenada Verde – Reabilitarea Lacurilor din Nordul Capitalei
Proiect realizat în colaborare cu TERA DESIGN STUDIO – proiectant de specialitate arhitectură, arhitectură peisagistică, urbanism.
Proiectul are scopuri multiple, cel mai important dintre ele fiind asigurarea stabilității malurilor lacurilor Băneasa, Grivița și Străulești. În prezent, acestea sunt se află în varii stadii de degradare, unele porțiuni punând în pericol stabilitatea structurală a căilor de circulație și chiar a locuințelor din vecinătate.
Propunerea presupune înlocuirea sau consolidarea apărărilor de mal existente, folosind soluții prietenoase cu mediul – palplanșe sintetice – asigurând astfel stabilitatea malurilor. Contextul creat deschide calea către reamenajarea malurilor, prin crearea de zone de parc și trasee ciclo-pietonale, alcătuind o zonă extinsă de promenadă pe conturul celor trei lacuri. De asemenea, proiectul abordează și posibilitatea implementării unui sistem de transport public pe apă, oferind o alternativă de conectivitate locuitorilor din zonă.



Reabilitarea planșeului peste Dâmbovița și regenerarea spațiilor publice în zona Pasajului Unirii – Piața Unirii
În cadrul acestui proiect, se realizează reconstrucția integrală a planșeului Unirii, o lucrare de importanță strategică pentru infrastructura rutieră a Capitalei. Noua structură va înlocui complet planșeul existent, construit în 1934, și va fi dimensionată pentru cerințele moderne de trafic și siguranță.
Intervențiile includ:
- Demolarea totală a vechii structuri din beton armat;
- Construirea unui planșeu nou, adaptat condițiilor actuale de trafic și debit al râului Dâmbovița;
- Lucrări complexe asupra albiei râului: reparații ale radierului și pereelor, deviere temporară a cursului apei;
- Reabilitarea conductei ce alimentează cascada din avalul pasajului.
Proiectul aduce o contribuție esențială la regenerarea urbană a Pieței Unirii, integrând soluții inginerești moderne într-un spațiu istoric emblematic.


Lucrari de combaterea eroziunii solului, amenajarea terenurilor alunecate si eliminarea excesului de umiditate in zona Horezu- Vaideeni
Proiectul urmărește reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale în două dintre cele mai expuse localități din județul Vâlcea – Horezu și Vaideeni – prin implementarea unor măsuri complexe de amenajare a torenților. Intervențiile sunt realizate pe 42 de formațiuni torențiale active și vizează combaterea eroziunii, protejarea terenurilor intravilane și îmbunătățirea controlului scurgerilor de apă.
Lucrările includ:
- Construcția de praguri și baraje din gabioane, care consolidează malurile și previn eroziunea regresivă;
- Stabilizarea talvegurilor și a versanților afectați de alunecări;
- Colmatarea progresivă a albiilor torențiale prin depunerea controlată a sedimentelor și consolidarea acestora cu vegetație spontană;
- Canale de evacuare dimensionate hidraulic, menite să preia în siguranță debitele lichide și solide în zonele apropiate de intravilan.
Prin aceste soluții inginerești, proiectul contribuie semnificativ la protecția populației, a infrastructurii locale și la echilibrarea hidrologică a zonei.

